Acasă Autorități publice Călătoria cu transportul public se scumpește în municipiul Edineț

Călătoria cu transportul public se scumpește în municipiul Edineț

de ASUM
1773 vizualizări

În luna august curent, când s-a publicat proiectul de decizie pentru majorarea prețului la transportul public municipal, documentul menționa că operatorul de transport public de pe raza municipiului Edineț – Didîc Auto SRL solicită ajustarea tarifelor pentru serviciile de transport public în legătură cu creșterea tarifelor la carburanți și mentenanță, astfel fiind propusă o creștere de la 3 la 5 lei. (A se vedea aici).

Am căutat să vedem cât de corect s-a făcut această propunere de ajustare și iată ce am descoperit:

Didîc Auto SRL este o firmă autorizată pentru prestarea serviciilor de transport public pe raza municipiului Edineț, începând cu 9 martie 2018. Aceasta deservește 3 rute în municipiul Edineț, fiecare microbuz având o capacitate de 12 locuri. Conform documentului oficial oferit de Biroul Național de Statistică, firma respectivă de la înființare și până în prezent nu a depus nici un raport/situație financiară privind activitatea economică desfășurată, adică mai pe scurt nu a declarat veniturile sale, ani la rând, niciodată, și fără ca nimănui să-i pese de acest lucru.

Proiectul de decizie, nefiind însoțit de vreo Notă informativă, am apelat la o formulă de calcul simplă: 12 locuri/microbuz x număr curse/zi (minim 6 curse (probabil că sunt mai multe)) x 3 microbuze x număr zile (vreo 330 zile (fără concedii și sărbători) x 4 ani)) x 3 lei/călătoria = venit nedeclarat. Evident, există și niște cheltuieli, însă fiind nedeclarate, nu ai cum să le verifici.

La momentul inițierii proiectului de decizie am solicitat Consiliului municipal Edineț, cât și inițiatorului proiectului, domnului primar, o justificare a necesității creșterii tarifului, arătând că

”Proiectul de decizie nu este însoțit de nici o Nota informativă în care să fie prezentată formula de calcul a unui km parcurs pe rutele definite, lungimea unei rute și numărul de curse zilnice. Dacă o rută în mun. Chișinău străbate dintr-un capăt în celălalt și costă 6 lei, în mun. Edineț, pentru câțiva km se dorește aplicarea aproape aceluiași tarif (5 lei). Nu este prezentată situația economică a operatorului de transport care a condus la acest proiect de decizie, mai ales că în transportul public nu se eliberează bilete de călătorie. Cine și cum se duce evidența încasărilor care să justifice necesitatea creșterii tarifelor? Proiectul de decizie nu este semnat de toate părțile. Având în vedere toate aceste informații lipsă, considerăm nejustificat acest proiect de decizie.

Ulterior am primit argumentarea domnului primar din care se rezumă următoarele:

Lungimea rutelor este între 5-8 km tur-retur – adică dus-întors. Doar că pasagerii cu cei 3 lei doar se duc, nu și se întorc. Asta înseamnă că lungimea unei curse doar într-o direcție este de cca 2.5-4 km.

Acest cost mediu la transport urban de cca 1,20 lei/km este relativ recent, de când prețul la carburant a crescut în 2022 și Autoritatea Națională Transport Auto reglementează tarifele la transport raional și interraional. Deci chiar și așa, la costurile actuale crescute, la un calcul simplu într-o direcție ar ieși între 3-4,8 lei, adică un cost mediu de 3,90 lei/călătorie, asta în condițiile în care firma locală de transport ar opera corect, adică și-ar declara veniturile. Bănuim că dacă ulterior prețul carburantului se va ieftini, operatorul va face din nou demersurile necesare.

La ședința Consiliului municipal Edineț din 26 octombrie consilierii au renegociat și adoptat o Decizie prin care a fost stabilit tariful de 4 lei/călătorie, iar pentru copiii până în 13 ani – un tarif de 2 lei/călătorie.

Așadar, în situația descrisă, când operatorul de transport nu și-a declarat niciodată veniturile obținute din activitatea prestată, considerați corect și legal de a accepta tariful mărit la transportul public?

Alte articole

Acest website folosește cookieurile pentru o experiență mai bună. Găsiți mai multe informații pe situl nostru în secțiunea dedicată. Pentru navigare, vă rugăm să vă exprimați acceptul. Accept Află mai multe.