În urma unei cereri privind închirierea unui spațiu înaintate de noi către Î.S. Servicii Pază a MAI din Chișinău, primim prompt deschiderea instituției centrale, care ne confirmă disponibilitatea unor spații la Edineț și ne îndeamnă să mergem la fața locului. Zis și făcut.
Îl întâlnim la sediu pe directorul instituției, domnul Chișcă Mircea, care, cu zâmbetul pe buze ne invită la o discuție și ne prezintă spațiile disponibile. Încântarea și deschiderea dumnealui erau atât de mari, încât ar fi semnat contractul de închiriere pe loc, doar că noi am cerut respectarea pașilor, respectiv prezentarea unei oferte financiare clare, în conformitate cu legislația în vigoare. Și, cum contabila întreprinderii, doamna Gudumac Olesea nu era la fața locului, ci într-o așa zisă deplasare la Chișinău, batem palma și stabilim de comun acord să primim oferta financiară a doua zi. Toate bune și frumoase până aici.
Pentru publicul larg care nu este la curent, precizăm că distinsa doamnă contabilă a întreprinderii de stat își desfășoară concomitent și activitatea individuală de contabilate în… camera nr. 1 a unui hotel aflat la ieșirea din municipiul Edineț. Că dacă n-ar fi, nu am povesti… Sincerele noastre felicitări pentru faptul că reușește în două locuri și în același timp! Să ne spună și nouă secretul, cum e posibil? Să fii angajată la o întreprindere de stat și de fapt să-ți desfășori activitatea în interese proprii în altă parte? Pesemne că nu prea e de lucru la Servicii Pază Edineț…
Așadar, ce-au făcut, ce-au dres cei doi a doua zi, că în ziua imediat următoare, domnului Chișcă i-a trecut marea încântare și bate în retragere, scufundându-se în bâlbe.
Văzând situația confuză, facem interpelare la Chișinău să aflăm un motiv demn de o instituție serioasă, subordonată MAI.
Vizibil pus în încurcătură, același responsabil de caz de la Chișinău bate și el în retragere și ne prezintă deja alte bâlbe decât domnul Chișcă, iar într-un final, iritat afirmă – Ce? Că de fapt noi (n.r. Servicii Pază) nu suntem obligați să vă dăm răspuns, că noi ar trebui să vă luăm la întrebări, nu voi pe noi. În momentul în care nu există consecvență între vorbe și fapte din partea unui director, considerăm că suntem în drept să vă luăm la întrebări. Și în momentul în care afirmați că aveți un director local la Edineț, cităm, ”oleacă sur” (adică oleacă pensionar?), ne întrebăm ce caută acesta pe postul dat, mai ales unul de conducere a unei instituții MAI, și de când durează aceste ”minuni”?!
Până se clarifică cine e ”Șeful cel Mare” care sucește și răsucește deciziile peste noapte, noi, să știți că așteptăm răspunsul instituției centrale, la toate solicitările, conform legislației în vigoare.
Poate totuși se autosesizează și MAI cu privire la aceste nereguli.