ASUM a sesizat un act emis de Consiliul raional Edinet prin care ni s-a încălcat dreptul la una dintre ședințele publice desfășurate în mediul online. Răspunsul OT al Cancelariei de Stat Edineț la această petiție a fost de-a dreptul halucinant – acesta nu avea nici în clin nici în mânecă cu ce am solicitat noi și nici nu spunea într-un final dacă dispoziția este sau nu legală. Așadar ne-am adresat instanței de judecată. Primind probabil de curând notificare de la judecătorie, OT al Cancelariei de Stat Edineț s-a gândit acum că singura ei ”piedică” în îndeplinirea atribuțiilor sale de serviciu în această sesizare deja ”rezolvată” este… statutul asociației noastre. Dacă se adresa o persoană fizică, ce i-ar fi cerut – sufletul? Ăsta da motiv întemeiat!

Când noi omitem din greșală o singură literă la numărul unei dispoziții sesizate, atunci se aplică legea de ei – ”dispoziția nu poate fi identificată”, iar când unei persoane i se încalcă un drept constituțional, atunci ASUM trebuie să dea dovadă de omenie și să nu apeleze la justiție. Cam așa e după mintea unora.
Nemulțumirea OT al Cancelariei de Stat Edineț este că sesizăm prea multe acte cu nereguli și că ei nu au timp să le prelucreze. Înțelegeți? Păi noi ce să facem dacă problemele există! Până acum, cum ați făcut față? Suplimentați-vă personalul! Sau vreți să cerem noi suplimentarea lui? Înțelegem că mai nou aveți și un post vacant în cadrul instituției dvs (aviz celor interesați!). Când am făcut vreo 10 sesizări într-o lună și după termenul expirat ne-am pomenit că nu ne răspunde nimeni ca într-un final să aflam că… adresa de email a OT al Cancelariei de Stat Edinet nu era actualizată pe siteul Cancelariei de la Chișinău! Vă dați seama?! Când am sesizat primării care nu au postat nici un act de-a lungul anului 2020 în registrul actelor locale și pe care îi ”durea în cot” de solicitările noastre, când am sesizat zeci de concursuri dubioase și multe alte tipuri de acte. Atunci cum era? Trebuie să ne asumam deciziile și să le tratăm cu obiectivitate, nu doar să ne plângem sau să căutăm nod în papură când nu ne convine! Asta înseamnă democrație!
În încheiere vrem să subliniem faptul că unul din obiectivele noastre este de a crește gradul de transparență în raion și țintim ca Edinețul să ajungă fruntaș la capitolul ăsta, asta pentru cei care încă nu au înțeles. Să auzim de bine!