Cum plătim pentru colectarea deșeurilor în municipiul Edineț? Întrebarea este simplă, răspunsul este la fel de simplu. Plătește cine poate și când poate, dacă se poate niciodată. Ne-am adresat de ceva vreme și am tot insistat ca Gospodăria Locativ-Comunală Edineț să ne dea câteva răspunsuri să înțelegem și noi de ce lucrurile merg atât de prost cu colectarea deșeurilor în mun. Edineț și de ce se face această discriminare între locuitorii orașului Edineț, dar n-am prea reușit să obținem niciun răspuns. Nu este interesat domnul director al Gospodăriei Locativ-Comunale să ne ofere astfel de informații. Dumnealui a trecut deja la următorul nivel – este expert în asfaltarea străzilor. Când întreprinderea pe care o conduci merge brici, începi să te ocupi de alte probleme… Am găsit din alte surse oficiale informațiile necesare. Prin intermediul Biroului de statistică aflăm că la nivelul municipiului Edineț, ca să vă faceți o idee despre situația reală, avem cca 18.200 locuitori permanenți, dintre care pentru colectarea deșeurilor plătesc doar 8805 persoane (în anul 2019)! Din anul 2016 și până la finele anului 2019, volumul de deșeuri colectate de la gospodăriile private aproape s-a dublat – de la 9.200 m3 la 18.000 m3! Ce înseamnă asta? Că producem foarte mult gunoi și că majoritatea dintre oameni nu plătesc pentru acest serviciu. Am sesizat de curând Consiliul Municipal Edineț și Primăria Municipiului Edineț, înaintându-le o propunere, întrucât deține calitatea de fondator al Î.M. DPGL-C Edineț, întreprindere care de altfel colectează în mod egal deșeurile de la populație dar și din zonele publice, atât de la cei plătitori, cât și de la cei neplătitori de serviciu, ceea ce constituie o încălcare a dreptului de egalitate față de serviciul public. Am solicitat de a pune în discuție și de a aduce pe masa consilierilor locali propunerea prin care, printr-o decizie a Consiliului municipal toți cetățenii să fie obligați, în urma unei notificări scrise, de a încheia contracte de colectare deșeuri cu întreprinderea municipală, cu aplicarea unor penalități pentru contractele (persoane fizice și juridice) deja existente unde serviciul nu este achitat timp de 1-2 luni, cu poprirea conturilor bancare (pensie, salariu, ajutor social, etc.). Considerăm că numai așa toți cetățenii vor beneficia de același serviciu public în mod egal.
Rămâne să vedem cum privesc și domnii consilieri locali soluționarea acestei probleme apăsătoare și totodată discriminatorie!