Acasă Autorități publice Tomberoanele mult așteptate se fac remarcate pe strada Gorki!

Tomberoanele mult așteptate se fac remarcate pe strada Gorki!

de ASUM
815 vizualizări

Tomberoanele mult așteptate se fac remarcate pe strada Gorki! Apreciem schimbarea spre bine și sperăm că și oamenii din zonă se vor conforma pentru a păstra orașul curat, pentru că altfel legea nu iartă!

Dar ne întoarcem la același subiect dureros care afectează întregul oraș – ce facem cu deșeurile în masă aruncate de oamenii iresponsabili pe sub garduri, în copaci, sub copaci și alte locuri neautorizate? Sau mai bine zis ce facem cu acest comportament uman iresponsabil și cu cei ce tolerează acest aspect? E bine, s-au dat câteva amenzi persoanelor juridice vinovate de pe strada Independenței, dar restul persoanelor fizice continuă să arunce, pentru că da, lupul își schimbă părul, dar năravul ba. Ni s-a promis în scris că zona respectivă va fi monitorizată. Ce metode de monitorizare se aplică dacă gunoiul se depozitează zilnic în același loc și în multe altele?

Așteptăm de ceva timp niște informații prețioase, care se pare că nu se doresc a fi transmise, să nu mai spunem că nici pe siteul Primăriei Edineț nu există, prin urmare ne întrebăm public:

În ce sertar stă raportul pentru anul 2019 cu datele și informațiile privind deșeurile și gestionarea deșeurilor municipale colectate de la populație, de la unitățile comerciale și instituții?

Care este numărul total al gospodăriilor private existente în prezent în municipiul Edineț (defalcat – gospodării persoane fizice și gospodării persoane juridice)?

Câte contracte sunt încheiate în prezent cu gospodăriile private pentru colectarea deșeurilor (persoane fizice și persoane juridice)?

Care este actul normativ sau legea care îi obligă doar pe unii la încheierea contractelor de colectare deșeuri, iar pe alții nu? Nu vorbim despre aceleași drepturi de egalitate în fața legii? Sau unii sunt mai presus de orice?

Cine sunt responsabilii care ar trebui să inițieze o astfel de discuție serioasă și încă nu au făcut-o?

Atâtea întrebări și încă niciun răspuns oficial… sau ne place doar să ne plângem că oamenii nu doresc să încheie contracte și să plătească pentru gunoi și poate, poate trece…

Alte articole

Acest website folosește cookieurile pentru o experiență mai bună. Găsiți mai multe informații pe situl nostru în secțiunea dedicată. Pentru navigare, vă rugăm să vă exprimați acceptul. Accept Află mai multe.